Înţeles definitoriu

Mă robeşte soarta timpuriu
Pentru zeci şi zeci de mii de ani,
Simt un lanţ la gît şi e tîrziu,
Şi visez şi-adorm pe sub castani.

Mai mereu cu gîndu-mprăştiat,
Sclav rămîn al lumii de acum,
Şi-nţeleg credinţa ce-a negat
Pacea obţinută orişicum.

Dar nu mai sînt suspin prădalnic
Cu gînd la tristele poveri,
Scriu versul cu un iz şăgalnic
Uitînd de trecătorul ieri.

Şi recladesc palat iubirii,
Chiar de-mi răzbate gînd de moarte,
Mai am în strana amintirii
Un manuscris pentru o carte.

M-aşteaptă steaua judecăţii
Să-mi cînt condiţia umană
Şi înspre zorii dimineţii
Să uit că-n pieptul meu e-o rană.

Trăind voința unanimă
A nopții marelui coşmar,
Vocea-mi e tristă, anonimă,
Şi vorba-i spusă în zadar.

Mi-e dor să mai colind prin stele,
Să ard în vidul revenirii,
Să uit că-n lume-s multe rele
Şi să răspund plîngînd iubirii.

Trăieşte veşnicul incendiu
Ce gînd nu-şi are să se stingă,
Demoni mă cheamă-n iad, la sediu,
Să fiu cu ei... să mă convingă.

Şi nu mai sunt nicicum cuminte,
Uitării vreau să dau ce ştiu,
Nu mă încred în jurăminte,
Nu las nimic pe mai tîrziu.

Am trei motive-n consonanță:
Destin, Dreptate, Dezrobire,
Și le dau sens și importanță
Prin adevăr și prin iubire.

Întru condiția-mi umană,
Duc mai departe bătălia,
Că sufletul mi se profană
De nu sluji-voi România!

Atît mai spun, crezînd în soartă,
Crezînd în rostul de-a trăi,
Cînd prin științe și prin artă,
Lumea se poate dezrobi.

Alegere spre risipire

Război năpădeşte sărutul
Ce-şi ţine secretul în sine,
Privesc peste vis începutul
Să văd ce-a fost rău, ce-a fost bine.

Nici vorba, nici fapta nu moare,
Nu poţi să îmi nărui tot gîndul,
Succesul din gîndu-mi te doare,
Mi-l vrei în uitare, plângându-l.

Se stinge un spasm de credinţă,
Pornind spre nicicând şi niciunde,
Dar eu îmi rămîn ca sentinţă,
Nu pot, ce-i real, a-mi ascunde.

Din iarna ce încă-i departe,
Şi vifor mi-arată că vine,
Mă mîngîie-o şoaptă a moarte,
Dar îngerul ţine cu mine.

În lacrimi îţi pierzi veşnicia,
La doi te împarţi peste clipă
Spre mine-ţi păleşte mîndria,
Spre altul te duci în risipă.

Vorbeşti despre planuri de viaţă,
Greşeala îţi dă crezăminte,
Dar, totuşi, mă-ntrebi dacă-n ceaţă
E sigur că mergi înainte.

Spune-ai că se simte, se vede,
Un zbor clandestin de lumină,
Că timpul în noi se încrede,
Că vremuri senine-or să vină.

Pe multe te juri, pe-ndelete,
Că totul crezut-ai iubire,
Dar nici n-ai motiv de regrete,
Îţi vrei doar fireasca-mplinire.

Şi iată, sfârşitul de toamnă
Te-arată deja amintire
Şi toate, vezi bine, mă-ndeamnă
Să trec, dintr-un gînd în nefire.

Firescu-i firesc dintr-odată,
Accept şi această robie,
Că sclavul, iubind, se arată,
Mai mîndru, uitînd de mîndrie.

Am şoapta, cu sare, în mînă,
Cuţitul îmi taie şi osul,
Şi-o stare, atît de hapsînă,
Îmi ia pentru ea tot prinosul.

Spre stele, tăcut şi ferice,
Îmi caut motive de faptă,
Nu-mi pasă de lumea ce-mi zice
Că demonii, sigur, m-aşteaptă.