miercuri, 14 noiembrie 2012

Eu, al altei lumi

Eu vin din marea lume a tăcerii
În care nimeni n-are un alt nume
Şi nimeni nu se crede-a fi o lume
Purtând blazon excesele puterii.

E lumea-n care e-ndeajuns cuvântul
Ca toate să ia formă şi mărime,
Şi vorba nu e spusă cu asprime
Chiar dacă este grea ca şi pământul.

Eu vin din marea lume a tăcerii
În care nimeni nu îşi face nume
Dorindu-şi, pe de-asupra, un renume
Sau ranguri după o măsură-a vrerii.

E lumea-n care e-ndeajuns un gând
Ca muntele din loc să se urnească,
Furtuna, din senin, să se pornească,
Şi focul să-ncălzească nearzând.

Eu vin din marea lume a tăcerii
În care orice faptă-şi are nume,
Ori că sunt grele ori mărunte glume,
Ori crunte răzbunări ale durerii.

E lume-n care îndeajuns e visul
Ca faptele ascunse să se-arate,
Chiar şi acelea care par curate
Făcute să slujească compromisul.

Eu vin din marea lume a tăcerii
În care şi conturul e o formă
Nemărginită, într-un fel enormă,
Care sfidează-ncrederea părerii...

marți, 30 octombrie 2012

Cu tine, prin tine

Marei Darie
Vorbesc cu tine şi îţi spun de toate,
Acolo, sus, e dat să ne-ntâlnim,
Ceea ce crezi acum că nu se poate
Vom fi... va fi... de noi n-o să fugim...

Şi-ţi spun... şi ştiu... stihii pe drum se-arată
Să-ţi spună să te-ntorci, că e normal...
Le ştiu că le-am văzut cândva, odată,
Când m-atrageau spre al pierii val...

Doar ţie-ţi spun ce altora n-aş spune,
Şi ai să ştii povestea-mi întru tot,
În tine, tot ce spun, o să se-adune,
Tu vei vorbi de eu n-am să mai pot...

Şi am să-ţi scriu de n-o să am puterea
Cuvântul să-mi auzi când îl rostesc,
Pe de-a întregul, nu doar ce îmi e vrerea,
Din tot ce-nseamnă traiu-mi omenesc...

Am aşeptat destul... pot încă-o viaţa,
Dar azi ni-i dat a fi înălţător,
Chiar dacă suflete se vând în piaţă
Eu ştiu, că-i dat, prin tine, să nu mor...

luni, 29 octombrie 2012

Scrisoare Dianei

De-aici, de unde sunt, din depărtare,
Spre cer privesc şi-l văd ca e-nnorat,
Şi-ţi scriu, fetiţa mea, când vei fi mare
Să ştii că de-am tăcut, nu te-am uitat.

Privirea mi se-nvârte printre stele,
De te-aş găsi... măcar să te privesc,
Eu ştiu că tu acum te joci cu ele
Şi trei Arhangheli jocul ţi-l păzesc...

Tu amintiri nu ai deloc cu mine,
Şi-i drept că nici nu spun ceea ce fac...
De-aş fi putut aş fi venit la tine...
N-am cum, fetiţa mea... De-aceea tac!

De-o fi s-apuc, cândva, o zi, o noapte,
Povestea vieţii mele am să-ţi spun,
Şi nu să plâng, sau, prefăcut, în şoapte,
Să crezi că doar cuvinte mari adun.

Am înţeles în felul meu ce-i viaţa,
N-am luat modele, n-am trăit supus,
Şi-a trebuit cu capul să sparg gheaţa
Ca să privesc nu-n jos, ci doar în sus...

Îţi scriu, din trista mea îndepărtare
Ceea ce cândva-n cărţi o să citeşti,
Să fii mereu frumoasă, să creşti mare
Şi tot ce-ţi vei dori să împlineşti.

În ziua-aceasta eu îţi sunt departe,
Şi pot să merg, cât dat îmi e, la pas,
Nici de-a visa frumos eu nu am parte...
Doar sufletul e tot ce mi-a rămas...

Acum în viaţa asta, eşti prea mică
Să pot măcar cu tine să vorbesc...
Să nu te temi, să nu îţi fie frică,
De spusa celor ce, prin spate doar, lovesc.

Azi sunt sărac, dar eu tot am puterea
Să nu mă ştiu un vierme, târâtor...
De voi pleca, eu n-am să-ţi las averea,
Dar numele-ţi va fi nemuritor.

Fetiţa mea, mă iartă… tac, dar scriu...
Să ştii că tatăl tău e încă viu...

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Vine toamna...

Iubito, uite, toamna vine... vine?
E-o toamnă cum nu ştiu să mai fi fost...
Tu pân-acum nici n-ai ştiut de mine...
Eu toamnei parcă nu-i mai văd un rost...

Spun toţi că vine azi, că vine mâine,
Eu însă nu o simt că ar veni...
Grăbeşte-te şi vino lângă mine...
Fără de noi şi toamna va muri...

Tu vii din vara ta, unde-i cădură,
Eu stau şi mă întreb de-o să albesc...
Nici ploile să vină nu se-ndură...
Hai, vino, să mă-nveţi să-ntineresc...

Acum un an, pe când pleca să doarmă,
Am dat de ştire că te-aş fi găsit...
Atunci minţeam... minciuna mea-i e armă...
Câţi oare cred că n-am îmbătrânit?

Şi va veni şi toamna, ştiu prea bine,
Întârzie cu un motiv şi cu un rost...
Şi va ploua... Dar am să fiu cu tine...
Ne vom avea... şi-n Cer un adăpost!

vineri, 10 august 2012

Ca altădat’, Marie!

Priveşte-mă! Când stau în faţa ta
Mi-s ochii duşi spre timpul viitor,
Spre ceea ce eu ştiu că s-ar putea
De azi, a fi, destin împlinitor.

Din drumul meu ce pare că-n neştire
Se prelungeşte mult şi-ntortocheat,
Eu m-am oprit... Îmi vii din amintire
Maria... Tu... Aceeaşi de-altădat’.

Din vremuri vechi, de prea puţini ştiute,
Când pe Pământ era la fel de rău,
Eu am plecat pe căi necunoscute,
Iar tu te-ai rătăcit de drumul tău.

Spre vremuri noi ce le-aşteptam să vină
Am învăţat ce-a fost de învăţat,
E timpul azi de a ieşi-n lumină
Nedespărţiţi, la fel ca altădat’.

Când suntem amândoi clădim o lume
În care gândul nu mai e ascuns,
O lume care, dacă-i dăm un nume,
Oricărei întrebări îi e răspuns.

S-au întâmplat atâtea-n vremi apuse
Atâtea deznădejdi ne-au încercat,
Cuvintele de-acum tu le ştii spuse,
Ţie, Marie, ca şi altădat’.

Priveşte-mă! Nu sunt deloc departe,
Ridică-ţi ochii, cerul e senin,
Nici-o furtună nu ne mai desparte,
De-ţi vrei trăirea vieţii-n sens deplin.

sâmbătă, 21 iulie 2012

Scânteie şi foc

Laviniei
Hai, iubito, hai, degrabă,
nu ai vreme de pierdut,
Mie-mi este dor de viaţă,
ţie de un început,
Hai, grăbeşte-te, şi vino,
ne aşteaptă viaţa noastră,
Se grăbeşte, vezi tu, zorii,
bat la tine în fereastră.

Încă îmi trăiesc tăcerea,
şi în lung privesc pe drum,
Te aud că-ţi vrei plecarea,
ce te-ndeamnă: Hai, acum!
Despre cele neştiute
îţi întreabă aşteptarea,
Ori întreabă-ţi visul nopţii
ce deja ştie urmarea.

Ţi-aud gândul ce se zbate
fiind şi el nerăbdător
Să privească-n faţă fapta
drumului spre viitor,
Lasă-te, copilăreşte,
de orice prejudecată,
Lasă-ţi visul să-şi vrea rodul,
lasă-te de drum purtată.

Aminteşte-ţi noaptea-n care
mă vei şti şi te voi şti
Despre rostul întâmplării
ce-ndoieli va risipi,
Nu-ţi mai încerca răbdarea,
ce deja pusă-i pe ceartă,
Eu m-am împăcat cu viaţa,
şi, mă vezi, te-aştept la poartă.

Vino, hai, degrabă vino,
s-avem timp pentru-a trăi,
Timpul lung al nemuririi
ce ni-i dată a ne fi,
Eu sunt focul ce aşteaptă
să-l aprinzi, cu o scânteie,
Hai, grăbeşte, viaţa-ţi cere
să te-arăţi lumii, femeie...

joi, 12 iulie 2012

Căutări, spre dimineaţă

Eşti ultima privire ce o am
Când clipelor le caut somn de noapte
Ştiindu-te vieţii ca balsam,
Dorindu-te şi vis şi gând şi fapte.

Şi între miez de nopţi şi zori de zi
Timpului meu te vreau mereu ştiută
Spre a-ţi avea, spre seară, dărui
Trecuta zi cu totul împlinită.

Tot trec spre timp trecut din viitor
Şi mă opresc mereu, mereu la tine,
De tine doar îmi este veşnic dor,
Şi chiar ţi-as spune, nu mă pot abţine.

Chiar dacă dau o raită prin prezent,
Această lume simt că e săracă,
Mă simt cumva, chiar eu, că-s repetent,
Că-nvaţă doar spre moarte să se treacă.

Dar când apari, în zări, în depărtări
Îmi amintesc de ce-am venit prin lume,
Şi-aştept hotarul marii întâmplări
Ce vieţii-n mod real, îi va da nume.

Privirea-ntâie-mi eşti... nu ştii c-o am
Când ochii-mi trec spre razele de soare...
Ştiindu-te vieţii ca balsam...
Eternităţii, lacrima-mi de soare...

luni, 25 iunie 2012

Privirii tale, noua carte

Privirea ta... ţi-o ştiu, şi ştiu, urmează
Să ţi-o privesc mereu în zori de zi,
Şi tu vei fi întâia zilei rază
Ce mie se doreşte-a se ivi!

Şi îmi vei fi însemn la ceas de seară,
Pentru a şti că timpul stă pe loc
Şi trece doar ca ziua să dispară
Şi nopţile să fie nopţi de foc!

Mi te-ai promis ca semn de împlinire
Să pot să am un drum de neoprit,
În lumea-n care totu-i amăgire
Putem fi noi, hotar de neclintit!

Privirea ta... ţi-o caut încă-odată,
Şi-n căutări te caut, să găsesc
A nopţii clipă, vie-nflăcărată,
Când eu, prin tine doar, mă nemuresc.

Oricât ar fi să plec în altă parte,
Trecuturi vechi spre tine mă trimit,
Ce-i scris se va-mplini... Încă o carte
Vom scrie noi... ţi-am spus şi n-am glumit!

sâmbătă, 23 iunie 2012

Pe aripile unui gând

Marei Darie
Unde fugi, în care lume
timpului îi dai contur?
Complotez cu întrebarea,
să-mi dea voie să te fur,
Pun un pas spre încă-odată,
învăţând că mersu-i mers,
Spre aproape de departe,
de-a dreptul, prin Univers!

Timpul vine cu răspunsuri,
dar tot caută răspuns
Întrebării ce întreabă
dacă este îndeajuns,
Şi se vrea trecut cu grabă
din prezent în viitor,
Încercând să-şi rostuiască
rostul lui împlinitor.

Redescopăr adevărul
printre sensuri şi cuvinte
Chiar văzându-i doar conturul
e un tot care nu minte,
Înzidesc zorii de ziuă
lângă timpul care vine
Asteptând grăbita clipă
care ştiu că ne-aparţine.

Orişiunde ar fi să ducă,
drumul are doar un sens,
Comploteză cu răspunsul
dat de marele consens,
Care vine să ne-arate
că ni-i dat să fim surprinşi,
Ca să fim învingătorii,
niciodată cei învinşi!

luni, 14 mai 2012

Renaştere prin naştere

Din secundele pierdute
timpul nou se plămădeşte,
Se ascunde de-ntuneric,
spre lumină se grăbeşte,
Ca prin cel ce se va naşte
să dea vieţii altă formă,
Dându-i sens eternităţii
printr-o linişte enormă.

Vremuri noi, împlinitoare,
vin de mâine să se-arate,
Să redea consensul vieţii
prin zvâcniri spre libertate,
Vin orice le-ar fi-mpotrivă,
vin ştiindu-se dorite,
Risipind vorbele goale
şi rostiri nerostuite.

Întâmplase-va şi fapta
ce acum e-ntâmplătoare
Pentru cei ce cred că vorba
chiar de-i spusă mai şi moare,
Plânsul nu-i cel ce ucide,
plansul doar îl întăreşte
Pe acel ce-şi merge drumul
şi la greu nu se opreşte.

Când ne-am prins în hora vieţii
am făcut-o din conştiinţă,
Ştim de-o viaţă ce urmează,
doar ne vrem fără de ştiinţă,
Cel ce vine ştie drumul,
ştie că-i e dat să vină,
Cu a Cerului putere
să dea altor vieţi Lumină.

Zbateri mari stau împotrivă-i
şi chiar revărsări de ape
Înalţate peste maluri
de cei ce nu-l vor aproape,
Nori de păcură în flacări
i se vor a-i sta pe urme,
Dar nu-l pot opri să vină,
nici menirea să i-o curme.

Vremuri noi, de împlinire,
noi, ca oameni vom cunoaşte,
Într-o lume care moare
e ştiut că se va naşte,
Noi vom trece peste praguri
şi va fi să n-avem teamă,
Tu, prin el te vei renaşte
fiidu-i lui, de-a pururi mamă!

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Căutând înspre destin

Unde gândul te găseşte,
ca să poată să îţi spună
Că-i prea cald în vara asta
şi că vine o furtună,
Ori de vrea să-ţi povestească
despre timpul care trece
Şi ce-n urmă-i va rămâne
dacă vine vremea rece?...

Unde pasul te găseşte
ca să vină să îţi spună
Că tu vezi că-i vreme bună
însă norii se adună,
Ori să-ţi povestească-n grabă
de acei ce fără vină
Vinovaţi îi văd aceea
ce se tem când e lumină?

Unde visul te găseşte
ca să vină să îţi spună
Că-ntâmplarea-şi ştie timpul
de a fi doar împreună
Ori de vrea să-ţi povestescă
de ce-i dat oricum să vină,
De-mplinirea ce va face
casa să ne fie plină?

Unde fapta te găseşte
ca să vină să îţi spună
Că e timpul de a merge
doar pe calea cea mai bună,
Ori de vrea să-ţi povestească
despre ziua următoare
Când simţi-vei că începe
fără semne de-ntrebare?

Orişice şi orişicine,
orişiunde te-ar ascunde,
Vine peste noi destinul,
a ne-ascundem n-avem unde!

joi, 26 aprilie 2012

Vara de-nceput

Începe-o nouă vară... Şi-i fierbinte,
La fel o alta n-am prin amintiri,
Nu va mai fi nimic ca mai-nainte,
E-o vară plină doar de împliniri.

Mai simt furtuni ce le-am lasat în spate,
Mai ştiu ce vânturi reci m-au îngheţat,
Dar văd lumini ce vin să îmi arate
Că gerul iernii-n iarnă s-a-ngropat.

Şi vine vara chiar dacă-mpotrivă,
Pe drumul ei, vin unii şi pun spini,
Sentinţa-n ceruri e definitivă,
Pieri-vor toţi în ploaia de lumini.

Un fulger ce pornit e de o viaţă
E-acum în drum, aproape de Pământ,
Şi va lovi la ceas de dimineaţă,
Redându-i vieţii dreptul cel mai sfânt.

Aceasta vară nu ne ocoleşte,
De zeci de ani e-ntipărită-n noi,
Ea vine-ncet, doar timpul se grăbeşte,
Să numere, din nou, din doi în doi.

Aşa e scris... Va fi aşa-ntâmplată
Negociabil chiar nu e nimic,
E vara ce de-o viaţă-i aşteptată...
E timpul ei... Nu caut să-mi explic.

marți, 27 martie 2012

Renăscând cu viaţa

Şi dacă aş putea să-ţi spun acum
De unde până unde ţine viaţa,
Chiar de aş şti că-i cel din urmă drum,
Eu aş pleca şi-aş lua cu mine ceaţa.

Dar ştiu că e nevoie să rămân
Să-ţi fiu şi piedestal, să-ţi fiu şi treaptă,
Şi doar spre Cer privesc, el mi-e stăpân
Când spun că merg pe-aceeaşi cale dreaptă!

Că n-am de unde să găsesc un cot
Pe care să dispar fără să-mi pese,
Căci nu mi-e dat să mă prefac în ciot
Îndoldorat şi galonat cu trese.

Şi mă aplec, cad, simt că mă cuprind
Rafalele ce-mi ies mereu în faţă,
Însă în jocul lor eu nu mă prind
Eu caut drumul şi răzbat prin ceaţă!

Iar dacă vântu-l simt împingător
Spre nu ştiu ce absurde căi străine,
Stau drept şi de-i nevoie mai şi mor,
Căci doar un drum îmi este pentru mine!

Şi tare-aş vrea să pot să-ţi spun acum
De unde până unde ţine viaţa...
Dar vom răzbi şi renăscând din scrum,
Uita-vom norii ce coboară ceaţa!

marți, 21 februarie 2012

Înflorirea-ţi, sus, pe creste

Tu eşti aleasă, asta-ţi este calea,
Pe colţi de stâncă iar să înfloreşti
Acolo unde-ntreagă este zarea,
Doritele înalturi omeneşti.

La rădăcina ta cad ploi de stele
Şi soarele se-nchină deseori,
Iar vântul cu rafalele-i rebele
Îţi cere să renaşti... Nu poţi să mori...

Îţi cheamă re-nflorirea timpuri sfinte
Ce floarea ta o poartă în efigii
Şi numele-ţi rostit printre cuvinte,
E corolar al unei vechi religii.

Ai fost aleasă, asta-ţi e menirea,
Să dai lumină zorilor de zi
Ca oamenii să ştie că iubirea
E singura lor şansă de-a trăi.

Te ţin în palme dacă, să te-ngheţe,
Veni-vor ceţi din mari întunecimi,
Să poţi fi floarea crestelor semeţe
Şi mugurul să-l porţi spre înălţimi.

Venit-a vremea, ştii şi tu prea bine,
Să fii regină, flori mai mici să creşti,
Ca să-nflorească-n ziua care vine
Precum li-i dat prin Scrisele Cereşti.

sâmbătă, 4 februarie 2012

Iarnă-n Bucureşti

E iarna cu zăpadă-n Bucureşti,
Şi ninge parcă-ar vrea să ne îngroape
Porniri, mai mult sau mai puţin fireşti,
Şi să ne vină îngerii aproape.

Şi peste toate-i alb şi a-ngheţat,
Oraşul e-ngropat, e sub zăpadă,
Şi doarme într-un fel, absurd, ciudat,
De parcă iarna n-ar voi s-o vadă!

Tristeţi din epoci astăzi de demult
Şi bucurii ce s-ar dori să fie,
În cântul vânturat le tot ascult
Şi mă întreb dacă-mi vorbesc doar mie.

Şi ninge, viscolit, în Bucureşti,
Ca-n vremuri ce le spunem de-altădată,
Și-n umbrele, cu forme nelumesti,
Povești uitate vin să se, arate.

Jur-împrejur e alb, imaculat,
Și cerul, să nu ningă, nu se-ndură,
Oraşul sub zăpezi e îngropat
Iar liniştea îi e fără măsură.

Sclipiri de gheaţă trec, peste nămeţi,
Spre case ce au fost cândva palate,
Şi umbre de închipuiţi poeţi
Îşi caută trăirile uitate.

E iarnă cu zăpezi, în Bucureşti,
O iarnă grea, cum rar a fost văzută,
O iarnă coborâtă din poveşti
În care lumea se-arăta ca nefăcută.

miercuri, 25 ianuarie 2012

E iarăşi alb şi alb va fi...

Din munţi s-au curs zăpezile să fie
Un val ce poate, iar, acoperi
Această lume fadă, ce nu ştie
Ce mai înseamnă verbul “iubi”...

În noaptea-n care au căzut redute,
Spre lume-au început a se porni,
Cu albul unor ierni prin noi trecute,
Să ştim din nou ce-nseamnă “a trăi”...

Şi vine albul să ne-mbrăţişeze!
Şi vine albul să ne dea contur...
Şi faptele vor fi de-acum doar treze,
Şi alb mereu, mereu, va fi în jur!

Cu viscol, ce va face să renască
Dorinţa ce se poate-mpotrivi,
Trăi-vor cei ce vor să mai trăiască,
Acei ce lege au pe “iubi”...

Iar totul va-ngheţa şi va fi gheaţă
Când zorii zilei noi se vor ivi,
Şi treji vor fi cei ce, văzând prin ceaţă,
În sens profund gândesc pe “trăi”...

Şi vine albul să ne-mbrăţişeze!
Şi vine albul să ne dea contur...
Şi faptele vor fi de-acum doar treze,
Şi alb mereu, mereu, va fi în jur!

luni, 2 ianuarie 2012

Damnat şi blamat

Ca un mugur de lumină
O icoană-a lăcrimat,
Semn că noi suntem de vină
Că ne-avem traiul damnat.

Strălucind în zori de seară
Ca mai toate câte-au fost,
Lampa picură în ceară
Amintiri fără de rost.

Lăcrimând pe focul veşnic
Lemnele trosnesc în foc,
Dând, scânteilor, vremelnic,
Timp de-a se muta din loc.

Peste-ntreaga nefiinţă
Al trecutului de ieri,
Buzna dă-n buna credinţă,
Semnul marii decăderi,

Dar ca apa ce foşneşte
Trăsnetul şopteşte blând
Iar neantul răstigneşte
Vise mari, pierdute-n gând.

Necuprinse absoluturi
Fac realul ireal
Vina dând pe începuturi
Ca fiind ducere de val.

Văd destule... Nu-mi mai pasă...
Timpu-n sine-i cronofag,
Între casă şi acasă
Oamenii au pus un prag.

Prin condiţia umană,
Îmi duc traiul meu damnat,
Sufletu-mi, ca o icoană
Plânge traiul lui blamat.