Foc sub cer de ploaie

Privesc spre cer şi văd că-i timp de ploaie,
Şi parcă-mi tot doresc un timp ploios,
Pe drum să curgă apa în şiroaie,
Să ne simţim trăind un vis frumos.

Să vin spre tine, să mă chemi spre tine
Să-ţi pot şopti, când trupul ţi-l privesc:
O, Doamna mea, începe-a ne fi bine,
Şi teamă n-am să-ţi spun că te doresc.

Privind spre cerul greu, plin de amprente,
Ce-şi caută izvorul însetat,
Mă simt atras de fapte elocvente,
De tot ce vom numi că s-a-ntâmplat.

Şi-i timpul de-a simţi eternitatea
Prin tot ce fi-vor clipele în doi,
Speranţa câştigându-şi libertatea
De-a spune că trăieşte-n amândoi!

Şi ploaia vine, cerul se arată
Grăbit în a ne şti de neînvins,
Grăbindu-ne spre clipa aşteptată
De-a resimţi al vieţii foc aprins.

Drum spre vremea împlinirii

Te caut şi te caut,

mereu privesc spre tine,

Aştept să-ţi simt venirea,

aştept să fii venind,

E vremea împlinirii

şi ştiu că va fi bine,

Se văd pe ceruri torţe

şi altele se-aprind.

În miezul zilei, vara,

mă văd păşind în toamnă,

Privindu-ţi ochii, tainic,

ştiind că e firesc

Să spun fără de teamă

că-mi eşti de-a pururi Doamnă,

Şi că de-atâta vreme

umblam să te găsesc.

Şi merg fără să-mi pese

că vântul se-nteţeşte,

Că ploaia îmi umbreşte

privirea către cer,

Alerg venind spre tine,

nimic nu mă opreşte

Să mă renasc prin tine

uitînd de-al iernii ger.

Iar când va fi să vină

a iernii noapte lungă,

Vom fi în casa noastră,

uitând să-mbătrânim,

Din tot ce-i rău prin lume

la noi n-o să ajungă,

Căci dat ne e destinul

de-a şti să-l împlinim.

Ştiindu-ţi ţie drumul

îmi caut eu o cale

Să-ţi pot ieşi-nainte,

să nu mă rătăcesc,

E timpul împlinirii

dorinţei vieţii tale,

Şi fiindu-mi lângă mine,

şi eu mă împlinesc.