Drumul fără post-control

Vin iubito către tine,

paşii-mi sunt deja pe drum;

Nu există bariere,

totu-i dat pentru acum,

Îmi dai dreptul de a trece,

neoprit, la post-control,

De-a fi omul, nu actorul,

care a ieşit din rol.

Vin, aşa precum zisesem,

vin, când nici nu ştii că vin,

Să te duc undeva-n munte,

unde ceru-i, doar, senin,

Ca privirea-ţi să refacă

drumul către absolut,

Necesara ta schimbare,

dezrobită de trecut.

Vom fi noi întreaga lume,

vom trăi o noapte-n doi,

Fără să ne fie teamă,

fără să avem nevoi.

Şi, când vei privi spre stele,

vei putea să înţelegi,

Că putem, prin timp, răzbate,

fără acte, fără legi.

Orişicum, restricţii sobre,

se vor vrea a-ncetini

Drumul meu, venind spre tine,

paşii tăi, când vei veni.

Dar ne ştim, în pasul sortii,

fără a juca un rol...

Hai să ridicăm cortina,

chiar dacă decoru-i gol!

Vin iubito către tine,

nici de oră, nu ţin cont;

M-a atras, cândva, mirajul,

ce-l ştiam ca orizont.

Sus, pe crestele ascunse,

numai noi, noi doi vom fi,

Nici controale, nici blocaje

n-au să poată-a ne opri.

Ninsoare de altfel

Ninge cu război şi pace,
Nu mai ninge cu zăpadă,
Eu vorbesc, vorba-mi nu tace,
Când observ, fără tăgadă,
Că în lume ura zace.

Ninge vânt pe frig de toamnă
Şi mă ninge de cu zori,
Mă tot cheamă şi mă-ndeamnă,
Resemnat de noi fiori,
Viaţa care mă condamnă.

Ninge sânge pe morminte
De sub plumb de nemurire,
Toate tainele mi-s sfinte,
Sfânt mi-e cântul de-mplinire,
Şi un drum spre înainte.

Ninge sacru-n sărbătoare
Prin oraşul adormit,
Câte vor să mă omoare
Toate-mi spun că m-au iubit…
Şi în suflet am teroare.

Ninge vânt pe timp de vară
Şi-mi tot scurmă-n amintire,
Mai apoi, cam înspre seară,
Mă aruncă-ntr-o iubire
Ca să fug din casă-afară.

Ninge lacrimă de soare
Peste-al serilor amurg,
Peste-a flărilor ceară,
Ce arzând spre moarte curg,
Insă tot nu vor să moară.

Ninge-a plîns cu bucurie
Şi se-nveselesc demonii,
Regândind ce-ar fi să fie
De vor deveni bufonii
Doritori de armonie.