Privirii tale, noua carte

Privirea ta... ţi-o ştiu, şi ştiu, urmează
Să ţi-o privesc mereu în zori de zi,
Şi tu vei fi întâia zilei rază
Ce mie se doreşte-a se ivi!

Şi îmi vei fi însemn la ceas de seară,
Pentru a şti că timpul stă pe loc
Şi trece doar ca ziua să dispară
Şi nopţile să fie nopţi de foc!

Mi te-ai promis ca semn de împlinire
Să pot să am un drum de neoprit,
În lumea-n care totu-i amăgire
Putem fi noi, hotar de neclintit!

Privirea ta... ţi-o caut încă-odată,
Şi-n căutări te caut, să găsesc
A nopţii clipă, vie-nflăcărată,
Când eu, prin tine doar, mă nemuresc.

Oricât ar fi să plec în altă parte,
Trecuturi vechi spre tine mă trimit,
Ce-i scris se va-mplini... Încă o carte
Vom scrie noi... ţi-am spus şi n-am glumit!

Pe aripile unui gând

Marei Darie

Unde fugi, în care lume

timpului îi dai contur?

Complotez cu întrebarea,

să-mi dea voie să te fur,

Pun un pas spre încă-odată,

învăţând că mersu-i mers,

Spre aproape de departe,

de-a dreptul, prin Univers!

Timpul vine cu răspunsuri,

dar tot caută răspuns

Întrebării ce întreabă

dacă este îndeajuns,

Şi se vrea trecut cu grabă

din prezent în viitor,

Încercând să-şi rostuiască

rostul lui împlinitor.

Redescopăr adevărul

printre sensuri şi cuvinte

Chiar văzându-i doar conturul

e un tot care nu minte,

Înzidesc zorii de ziuă

lângă timpul care vine

Asteptând grăbita clipă

care ştiu că ne-aparţine.

Orişiunde ar fi să ducă,

drumul are doar un sens,

Comploteză cu răspunsul

dat de marele consens,

Care vine să ne-arate

că ni-i dat să fim surprinşi,

Ca să fim învingătorii,

niciodată cei învinşi!