Loredanei Dănoiu
Îmbracă-te în roşuşi fii frumoasa doamnă
Ce-mi dă din nou putereade-a nu privi-napoi,
Când timpul dă să treacădin vară înspre toamnă
Şi-şi încrustează-nsemnulîn tot ce suntem noi.
De-a fost atâta vară
cu gust de foc şi sete
Ce-a ars până şi cerulşi norii-s azi de fum,
Să nu îţi fie teamăcă ploaia lasă pete,
Eu, chiar şi prin cenuşă,spre tine îmi fac drum.
Trăieste-aceste zile
ce par că-s infinite
În care se mai simtecă arşiţa e-n toi...
Răbdarea nu ţi-o pierde...Eu ştiu că sunt ispite
Ce pentru-a ne convingene-ngroapă în noroi.
În toamna aburindă
de sânge şi motive,
Deschideţi ochii mândrişi aşteaptă-mă! Eu vin,
Şi nu m-ascund în tainesau motivări tardive,
Când spun că îmi ştiu rostul,dar ţie mă închin.
Îmbracă-te în roşu,
să-mi fii frumoasă doamnă,
Cu gândul te ridicăspre cerul înstelat,
Te bucură că-ncepeaceastă scurtă toamnă
Ce ne va fi-mplinire,cu sens de rod bogat.
Priveşte cerul nopţii
ascuns de ceaţa deasă
Să poţi găsi-nţelesurila toate câte-au fost,
Din marea rătăciremă-ntorc acum acasă,
Mă-ntorc venind spre tinesă dăm vieţii rost.
Dezbracă-ţi haina neagră,
nu-ţi este potrivită,
Arsuri simţeai în suflet,acum e-al vieţii foc,
Şi caută-mi privireaşi lasă-te privită,
Să ne redăm putereade a avea noroc.
Eu vin din lumi uitate,
de mulţi necunoscute,
Ştiind că pragul umbreie lesne de trecut,
Să conturăm prin faptehotare absolute,
Să fim perechea Phoenixce-n foc a renăscut!
Îmbracă-te în roşu
să fii frumoasă, doamnă,
Şi lasă-te purtatăde sufletu-ţi senin,
Priveşte doar în faţăsă simţi că-i prima toamnă
În care nu-ţi e fricăde iernile ce vin...
