Ziua te privesc, ca pe-o lumină,
Noaptea îmi eşti gândul ispitit,
Iar privirea-mi e, tăcut, străină
Ca un minutar de ceas strivit.
Clipei te robesc, ca pe o floare,
Infinitul tu îmi eşti în pas,
Doar privirea cerului mă doare
Ca o întâmplare fără glas.
Şoapta ţi-o strivesc spre nemurire,
Vorba ta e piatră de hotar,
Ştiu că şi tăcerea-ţi e iubire
Măsluită de un gând hoinar.
Printr-un rând ce naşte gânduri
Îmi scriu soarta printre rânduri
Dar mereu eşti tu, scânteie
Şi te cânt iubind, femeie!
