Încă mai cred că-s om cu rost
Şi gînd nebun m-apucă-n taină
Să uit, cu totul, ce am fost.
Dar simt că bate pulsul firii
În enigmaticul cuvînt,
Când eu mă-nchin, în vis, iubirii
Ca mod de-a fi pe-acest pămînt.
Şi spus fiind, toate-s temute,
Un gînd e plin de remuşcări,
Că-n noaptea apăsării mute
Văd drumurile doar cărări.
Dar pasul meu, cu rost de umblet
Nici Dumnezeu nu-l vrea oprit,
Că-i tot un tot din al meu suflet
Pe totdeauna dăruit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu