Ca unui zeu ocrotitor,
În taină vîrfurilor sure,
Şi, întru totul, munţilor.
Mă-nchin în faţa veşniciei
Sub cer brăzdat de înfloriri
Plătind tribut prieteniei,
Esenţa veşnicei zidiri.
Mă-nchin la luna ce răsare
Mă-nchin la cerul înstelat
Care, ca focul smuls din soare,
Preface gînd înaripat.
Mă-nchin la fugere cînd norii
Mă lasă-n ape condamnat
Şi-n vis, cînd văd plecînd cocorii,
La toamna rodului bogat.
Mă-nchin la apa ce îngînă
Prin izvorîre un vechi cînt
Şi, ca-n poveşti cu blînda zînă,
Cascade freamătă-n pămînt.
Mă-nchin, la iarnă, în zăpadă,
Chiar şi-ntr-al viscolirii ger,
Cînd ochii caută, să vadă,
Drumul ce-mi duce paşii-n Cer.
Mă-nchin la frunza căzătoare,
Când vîntul o adie lin,
Şi-n nopţile de aşteptare,
La toate eu, mereu, mă-nchin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu