Deja ţi-e-n gând, şi ştii destul de bine,
Întâia clipă când, în doi, noi doi,
Vom face să renască, din ruine,
Speranţe pentru timpuri de apoi.
Ştiindu-te privirii mele, dată,
Te vei opri dorinţa să-mi priveşti
Făcându-te cu totul vinovată
De retrezirea poftelor lumeşti.
Şi-ai să-ţi doreşti a fi netrecătoare
Clipa ce ţine, noaptea, timpu-n loc,
Trecându-se pe sine la-ntâmplare,
Trăind, cu noi, al împlinirii joc.
Îţi este-n gând, în vis şi în simţire
Firescul de-a te şti că mi te-ai dat
Ca dar, întru eterna-mi nemurire
Şi întâmpării-a tot ce ni-i lasat.
Să simţi că sunt al tău, că sunt în tine,
Trecut, prezent şi-ntr-una viitor,
Că-ntotdeauna îmi vei aparţine
Şi-mi vei fi dor de drum înnoitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu