Din amintiri şi gânduri mi-eşti născută,
Deşi prin lume ai deja un drum,
Te ştiu, chiar dacă-mi eşti necunoscută...
Încet, încet spre noi ne facem drum.
Vise mi-ai dat, cu stropi de apă vie,
Ca neuitând, să ştiu ce voi trăi,
În vers te scriu, nu doar în poezie,
Fără de tine versul mi-ar muri.
Timpul ne-arată că şi el contează,
Chemându-ne în jocul lui nocturn,
Când visele în vad firesc se-așează
Și-adorm şi orologiile-n turn.
N-a fost nicicând venită vremea noastră,
Şi gândul așteptării biciuieşte,
Noaptea, când văd că e albastră,
Aș vrea să știu că timpul oboseşte...
Contemporani fiind, avem speranţe
Și ştim că-n vis ni-i drumul cert
Curajului îi mai plătim creanţe,
Cât încă pasul ni-l avem inert.
Ce azi nu suntem, în curândul mâine
Ne vom găsi într-un etern altfel,
Într-un etern ce ne va aparţine
Şi definiţi vom fi, mereu, de el.
Te vei renaște vremii viitoare,
Viaţă vei da eternului firesc
Prin care tu vei fi nemuritoare,
Prin care tu vei vrea să nemuresc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu