Joc de seară

Mereu neobositei Diana

În seara asta, când te simt tăcută
Simt un îndemn altfel, însă firesc,
Să ştiu că iarăşi mă îndrăgostesc,
De tine, cea nicicând necunoscută.

Să te dedai trezirii într-un joc,
În care-nvăluită în lumină,
Să nu mai uiţi că eşti, de fapt, divină,
Simţind că-n tine s-a aprins un foc.

Să laşi întrevăzut, ascuns sub pleoape,
Acel îndemn de-a fi, la urmă, tu,
Să spui doar "poate", niciodată "nu",
Când de cărbunii-ncinşi sunt prea aproape.

Să laşi cuvântul nerostit, pe buze,
Când ochii între sânii tăi mi-ngrop,
Ca necesarul, stingător, potop
Pe ei să-i aibă semn şi călăuze.

Tu să mimezi un fel de-mpotrivire
Când mâna-şi are drum coborâtor,
Prinzându-se în dansul coapselor
Zorite spre fireasca tresărire.

Să mă scufund în marea opalină,
Ca semn că jocu-i dus la bun sfârşit
Şi-n profunzimi e totul consimţit,
Când val te simt, în legănare lină.

Apoi tulburător de ape calme...
Să-l simt urcând spre cer şi coborând,
Lăsând pe altă dată orice gând...
Şi-apoi s-adorm senin la tine-n palme.