Din timpuri vechi, când gândul era gând,
Pornit din suflet și mai rar din minte,
Când ne-arătam prin fapte, nu cuvinte,
Mă simt venind, acum însă plângând.
Revăd trecutul, caut în prezent
Un înţeles misterul să-mi dezlege
Că viaţa azi e fără nici o lege,
Iar adevărul e mai mult absent.
Ochii-mi ridic și văd același cer,
Doar viaţa n-o mai văd fiind în viaţă,
Asemenea cu-n negru nor de ceaţă
Care-și acceptă rolul efemer.
Revăd prezentul, caut în trecut
Un vag motiv ce poate să-mi explice
De ce puţini mai vor să se ridice,
De ce un orb se vrea și surd și mut?
Omul se naște și acum la fel,
Merge spre moarte din copilărie...
Dar nu mai are nici o bucurie,
Și caută spre alţii un model.
Trecutu-l știu, prezentul îl trăiesc,
Și-mi este viitorul la vedere,
Cu tot mai multe rele si durere,
Și cu trăiri lipsite de firesc.
Din vremuri vechi, în vremurile, noi,
Ce vin, proorociri să împlinească,
Fiindu-mi dat, prin soarta omenească,
Păşesc şi eu, spre timpul de apoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu