Pustie drumuri, falnice cărări...
Şi tot purtând un dor de depărtări,
Simţind îndemnul marilor chemări,
Ulise-şi simte visele bolnave
Toţi văd deşarte certuri de hotare,
Mulţi cred că cearta-i semn de nou avânt...
Tot aşteptând cu privegherea-n vânt
Uită şi Penelopa de cuvânt,
Făcând din el mereu o întrebare.
La ţărm doar valul este semn că vântul
Plecat e-n larg, rătăcitor, pe mări...
Cu-n înlemnit destin al altor zări,
Cu o deşartă soartă de-mpăcări,
Ulise-şi vrea, pe ţărm avea mormântul.
Nimic nu-i nou sub Ceruri şi sub soare,
Timpul e tot mereu nerăbdător...
Crezând că totul e întâmplător,
Îşi vrea şi Penelopa alt decor,
Chiar dacă întrebărea tot o doare:
Şi se întrebă, cumva cu mirare:
Ulise-i dorul meu de depărtare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu