Pas lângă pas

Întru firescul adevăr, Monicăi

Simţeam că-ncepe sufletul să-ngheţe
Și viaţa intră-n jocul fără sens,
Punându-mi haine grele, de tristeţe,
În jur trasând contur de gol imens.

Pleca din mine orice gând fierbinte,
Drumul prin scrum mi se vroia atu,
Cu tine mai vorbeam, cumva în minte,
Dar nu credeam că rost îmi poţi fi tu.

În dimineaţa fără semn de veste,
O altă cale viaţa şi-a luat,
Prinzându-ne-mpreună-ntr-o poveste,
Care s-a scris aşa cum i-a fost dat.

Treceam, neştiutori, din zi în noapte
Nepăsători treceam din noapte-n zi,
Sânii-ţi erau cu gust de mere coapte,
Tu-n gând având dorinţa de-a trăi.

Şi se-ntâmpla mereu câte-o minune,
Eram doar noi şi-ndemnul doritor
Care uita chiar nouă a ne spune
Că timpul ne va fi mereu dator.

Fără de temeri mi-așteptai zvâcnirea,
Când tu, zvâcnind, simţeai că-n Ceruri zbori,
Mereu ştiind că-ţi regăseşti menirea
Ca să privim senini ai zilei zori.

Pas lângă pas şi dor de altă noapte
Aveai şi-aveam, voindu-ne firesc,
Flămând de gustul tău de mere coapte,
Tu dornică de-a-mi spune "Te iubesc!".

Şi a fost tot ce îţi doreai să fie,
Şi-a fost aşa cum aş fi vrut a fi...
Tu clipă de eternă fantezie...
Eu doritor de a te tot iubi...