Din ce în ce mai mult privesc în gol,
Încă mai văd lumina, încă scriu,
Dar tot mai des al umbrei rotocol
Care vrea totul dus spre mai târziu.
Încă-nţeleg că focul este foc
Nu doar un amănunt fără decor
Şi că nu merg când pasu-l bat pe loc
Crezând un alt firesc amăgitor.
Mai văd ce fac şi unde paşii-mi merg
Oricâtă ceaţă-mi vine împrejur,
Cu dor de lacrimi ochii pot să-i şterg
Să pot şi nevederea să o-ndur.
E gol oraşul, numai voci se-aud,
Dar urmele de paşi se-ntrezăresc,
Cerul de zi, senin, e ca un nud
Spre care norii nu se mai grăbesc.
Nici literele-n scris nu mai au spor,
Mereu le văd altfel decât le ştiu,
Şi-am obosit să fiu iscoditor
Al vorbelor pe care eu le scriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu