Precum făcut-a Nero, câteodată,
Aş vrea întregii lumi să îi dau foc,
Din temelie să se ardă toată
Ca să se poată face alta-n loc.
M-am săturat de cei ce văd lumina
Ca ceva ireal şi insipid
Şi-n lipsa ei ascunsă-i toată vina
Celui tiran... şi-s alţii puşi la zid.
Ne închinăm, cu multă nepăsare,
Impuselor, lumeştilor criterii,
Şi tot servim idei complementare
Celor ce-n drum ne pun numai mizerii.
De cei ca Cezar este lumea plină,
Şi Cleopatra încă e un mit,
Dar vinovaţi sunt cei fără de vină
Că pot trăi-ntre muchii de cuţit.
Îmi vine să-i dau foc, să văd cum arde,
Cum pulberea se face praf şi fum,
Cum cad blazoane şi dispar stindarde,
Şi amintirea lor dispare-n scrum.
Nu-s mulţi cei care vor să înţeleagă
Că nu-i nimic la voia întâmplării,
Că-i un cazan în clocot lumea-ntreagă,
Pusă mereu sub semnul întrebării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu