Pe malul îngheţat aprind o torță
Să-mi lumineze drumul prin destin,
Că, dinspre primăvară simt o forţă
Ce mă obligă capul să-mi înclin.
Doar fulgii peste ape mai aleargă
Şi parcă-s licurici ce cad şi cad,
Când valuri vin din larguri să se spargă,
Într-un adânc ce-ajunge-a le fi vad.
Reinventez, în altă formă joaca,
Vreascuri de timp adun şi pun în foc,
Ca să se ardă-n flăcări promoroaca
Ce mi se prinde-n păr, din loc în loc.
Şi ninge cu-nceputuri de poveste,
Şi umbra nopţii intră parcă-n ziduri,
Din viitor vin gânduri, dând de veste,
Că, în nesomn stând timpul, face riduri.
Colindători pe drumuri neumblate,
Adună adierile de vânt
Şi trag de drum, de-l văd că se abate,
Prin simpla-ncondeiere de cuvânt.
Lumina torței ceruri defineşte,
Cu străluciri de-azur şi opalin...
În lac se-aude gheaţa cum trozneşte
Temându-se de zorii care vin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu