Inundă neştiute continente...
Mă-ntorc spre nevenite vremuri noi
Uitând să cred în amintiri absente.
E vară pe un alt meridian,
Şi-n munţi tot ninge, fără de măsură,
Iar noaptea cerul e un tobogan
Pe care cad cei ce din stele fură.
Cumva, cu ani-lumină înapoi
Mă poartă un crâmpei de întrebare
În vremea când, poveştile, eroi,
Ne-aveau pe noi şi-a noastră-mpreunare.
Mi-e dor de tine... Gândul mi-l abţin
Ca nu cumva să se răstălmăcească
Şi revanşard, hoinar şi clandestin
În inimă să mi se cuibărească.
Tu, despre mine, ştiu că-ţi aminteşti...
Te-aş întreba, de unde-atâta toamnă
Ce-n amintiri mă duce, prin poveşti,
Şi, prin poveşti, la a trăi mă-ndeamnă?
Mi-e toamna vieţii ca un amalgam,
De bucurii, tristeți și fantezie,
Mi-e dor să fiu cu tine, să te am,
Să te-nzidesc în vers de poezie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu