N-am timp, nu-mi este de ajuns,
Bietului ceas îi cer tăcere,
Cât caut eu un biet răspuns
În universul de mistere...
O oră parcă-i o secundă...
Mă uit perplex la minutar,
Că-şi lasă urma tot rotundă,
N-are de mine el habar.
Cumva îl văd ca indecis,
Ba chiar nemaiavând putere,
Dar tot mă-mpinge în abis,
Şi să nu-l las să stea îmi cere.
Parcă îl simt a-mi fi-mpotrivă
Când pune zilelor hotar,
Şi mă aruncă în derivă,
Lăsându-mi zbaterea-n zadar.
Aş cere timp cu împrumut
Din mult prea multul altor ere,
Dar văd, pe ceas, că-nspre trecut
Aleargă stoluri de himere.
Clipa devine efemeră,
Un pas al timpului hoinar,
Şi doar dorinţa mea mai speră
Că-n vis răspunsu-mi va fi clar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu