De când totul se părea firesc... Cristinei
Mi-ai fost iar vis... Ştiu că afară plouă...Îngenuncheam, cu buzele aprinse
Vânam pe sânii-ţi mari un bob de rouă
Şi mă chemai, cu mâinile întinse...
Mi te lăsai privirii însetate
Cu sânii goi... piciorul alb, subțire,
Mă rechema din lumi îndepărtate
Ca să putem pleca în nemurire.
Mi-erai îndemn prin spusele-ţi din şoapte,
Când mâna ta, aluneca, grăbită,
Că timp avem destul doar pentru fapte,
Că doar prin fapte viaţa-i împlinită.
Când buzele se cautau flămânde
Ori se aveau din pură întâmplare,
Simţeam, vibrându-ţi, coapsele arzânde,
Simţeam dorinţa că e tot mai mare.
Şi îmi spuneai să mă renasc în tine,
Să fii tiparul care mă păstrază,
Ca şi în cer să fii mereu cu mine...
Şi să-mi fii stea ce noapte-mi luminează.
Plouă, chiar plouă, vântu-l simt la tâmple,
Mi-e semn că ploaia mult nu va dura,
Povestea dată ni-i să se întâmple,
Prin vis ni-i dat să ştim ce va urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu