Ţi-am sărutat, în zori de zi, o pleoapă,
Şi-am prins pe buze şi suspinul tău,
Şi plânsul ce-ar fi dat să se înceapă
Ca nu cumva să-ţi facă vreun rău.
Ţi-am sărutat căuşul palmei tale
În care m-ai păstrat fără să ştiu
De când, în vis, ne căutam o cale
De-a reveni-n destin, într-un târziu.
Şi tot venind, de dincolo de vreme
Pierduţi de lume şi de negăsit
N-avem nici un motiv de a ne teme,
Urmând un crez etern şi nerostit.
Am sărutat privirea unei clipe
Ce-n zâmbetul trezirii s-a ivit,
Vestind sfârşitul marilor risipe,
În care mult prea mult ne-am irosit.
Am sărutat secunda efemeră
Şi ţi-am jurat că o păstrez mereu
În cartea care stă pe raft, stingheră,
Şi-n ea e scris destinul tău şi-al meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu