Stau împietrit la margini de tăcere,
Privirea-i prinsă într-un gând hoinar,
Ţi-e gustul ca şi mustul, dulce-amar,
Şi-ţi e sărutul fagure de miere...
Pecetea vieții-mi este semn pe frunte
Şi uneori motiv de gând pustiu,
Când mă îndemn să cred că-i prea târziu
Să văd detaliul faptelor mărunte.
Dar mi-e dorinţa mare, tot mai mare,
Cea care-şi face vad înspre cuvânt,
Şi sub alt cer, şi pe un alt pământ,
Trăiesc o amintire viitoare.
Te laşi văzută-n vis de lună plină
Şi auzită-n susur de izvor,
Şi te-ntrupezi în văzul tuturor
În orice zi care îmi e senină.
Stau în genunchi s-aşteapte îndurare
Greşeli ce-au fost ori cele de acum,
Ştiindu-te deja venind pe drum
Văzându-mă, pe drum, în aşteptare.
Am amintiri din fapte ce-or să fie,
Îmi amintesc tot ce va fi făcut,
Acum îţi sunt, tu spui, necunoscut,
Dar mă păstrezi în gând cu bucurie.
Tăcerii-i spun, în taină, cu sfială,
Mai rar direct, continuu metaforic,
Că şi-n tristeţea mea sunt euforic,
Şi nu-i mai dau motive de tocmeală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu