Ninge pe străzi cu clowni şi măscărici,
Şi-s peste tot dughene, ca în târg,
În marea lume-a sufletelor mici
Prostia dă mereu, mereu în pârg.
Modern înseamnă-a fi un saltimbanc,
Credinţa e deja un arhaism,
Voinţa e o mină antitanc
Lipsită de bun simţ şi realism.
Doar cei stupizi mai au un ideal,
Ne afişăm cu zâmbet oportun,
Duplicitatea e ceva din normal,
Şi viaţa un subiect de drept comun.
Să fii normal deja e demodat,
Ba chiar, cumva, un handicap sever,
Orice simbol e ieftin, expirat,
Şi orice geniu-i doar un gunoier.
Trăiri nu mai există, totu-i troc,
Un preţ corect plătit e ceva rar,
Iubirea e o marfă de talcioc,
Şi e normală trecerea-n zadar.
În luxul unei vieţi de acrobat
E mult mai bun un suflet second-hand,
Că ieftin fiind, uşor e de schimbat
De-i necesară încadrarea-n trend.
Căderea e firescul fapt banal,
Chiar necesară unui trai decent,
În care totul e principial,
Şi-i de folos a fi obedient.
Se fandosesc, în jur atâția mimi,
Şi fiecare-şi este important,
În lumea-n care toţi sunt anonimi
Şi circul, numai circu-i relevant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu