Prin gânduri, fără rost, mă plimb
Îmi caut amintiri pierdute...
M-am încurcat şi eu în rute,
Crezând în omenescul nimb...
Mă prind în jocuri de idei
Și paşii-i simt călcând pe jar,
Mai uit de timp, nu am habar
Că sar in jurul meu scântei.
Mă-ntorc la porţi de amintiri
Amestecând tăceri şi gânduri,
Mereu rămase printre rânduri,
Ca semn al unei mari iubiri.
Îmi dau crezare, căutând,
Pământul care să nu-mi fugă,
De sub picioare când o rugă
Înalţ spre ceruri, suspinând.
Mai reclădesc un vis de zbor
Din roua unui vers pierdut,
Rămas mereu necunoscut,
Dar spre înalturi privitor.
Eu l-am uitat, el n-a uitat
Nici de uitare nu m-acuză,
Ba chiar îmi caută o scuză
La toate ce s-au întâmplat.
Fac paşii mici, forţat vioi,
Cum nu mi-e firea mea lumească,
Lăsând pe ei să definească,
Mult prea uitatul pas în doi.
Privesc în sus, mai mult în jos,
Trecutu-l văd, s-a colbuit,
În sensul lui s-a rostiut,
Mi-e mie, azi, fără folos.
Mă duc, mă-ntorc, şi ocolesc
O poartă ce se vrea deschisă,
O ştiu, că-i prin destin promisă,
Şi-i sunt dator să o găsesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu