Ne-am regăsit în apă, în pământ,
În amintiri de arşiţe şi ploi,
Într-un banal, şi-al tuturor, cuvânt,
Ca să trăim această viaţă-n doi.
Ne-am regăsim în formă de sărut
Pe mal de vis în care am mai fost,
Când peste noi ningea tot ca-n trecut
Și iernile-ntru tot îşi aveau un rost.
Un val de nesfârşite-mbrățișări,
Ivite din porniri, ca orice val,
Ne da răspuns atâtor întrebări
Ce până-atunci aveau efect fatal.
Ne-am regăsit în visul ce-a fugit
Din lumea-n care stelele-s copii,
Şi ne-a fost dat să ştim că ni-i sortit
Să fiu al tău şi tu a mea să fii.
Ne-am regăsit într-un colind uitat
Sub urmele de paşi desculţi, prin ger,
Din iernile când tot ne-am căutat
Avându-ne, nicicând uitat, reper.
Fulgi de zăpadă peste noi s-au nins,
Aripi ne-au dat şi ne-am pornit în zbor
Spre înălţimi şi largul necuprins,
Spre pururi veşnicia vecilor.
Ne-am regăsit ca apă şi pământ,
Eu foc fiind, coborâtor din cer,
Tu aer curăţit printr-un cuvânt
Care-a-ncălzit al iernii, veşnic, ger.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu